Stiri medicale

"Asuma-ti sa fii sanatos!": Preventia poate conduce la evitarea interventiilor chirurgicale in patologia preponderent pulmonara

2017-06-06 15:58:57

Medicina moderna tinde sa transforme dezideratul preventie intr-un capitol separat , medicina preventiva. in acest context, se poate plasa si chirurgia toracica care este in fapt o chirugie functionala. Adica, indiferent de procedeul chirurgical ales, functionalitatea plamanului trebuie sa-i permita pacientului o respiratie in parametri vitali-pastrarea functiei ventilatorii pe baza careia acesta poate fi reintegrat in societatate.


In ultimele decenii, dezvoltarea necontrolata a industriilor poluante, indicii ridicati ai noxelor din marile aglomerari urbane, la care se adauga si o alimentatie dezechilibrata sunt principalii factori de risc functionali in patologia pulmonara si implicit in chirurgia toracica. Sedentarismul, obezitatea si viciile, precum fumatul si consumul de alcool sunt de asemenea, factori ce afecteaza functionalitatea, dar si mecanismele fiziologice de aparare pulmonara. Aceste date sunt cunoscute si dezbatute in literatura de specialitate, dar din nefericire, teoria nu este intodeauna aplicata.


In perioada prescolara si scolara, educatia medicala este tratata superficial, ceea ce determina peste ani aparitia factorilor predispozanti si de risc pulmonar. Astfel, obezitatea instalata in perioada copilarie-adolescenta duce la micsorarea mobilitatii diafragmului care este responsabil de cca 60% din capacitatea pulmonara. Preventia obezitatii, completata cu activitatea fizica (obligativitatea orelor de educatie fizica in scoala) sunt mijloace relativ banale de combatere a sedentarismului si de crestere a capacitatii functionale pulmonare. O serie de studii, relativ recente, au demonstrat o relatie direct proportionala intre dezvoltarea musculaturii lojei anterioare a coapsei, recte muschiul cvadriceps si functia respiratorie. Pozitiile vicioase in timpul scrisului duc adesea la deformarea coloanei vertebrale si impicit a cutiei toracice care au ca efecte, in timp, o perturbare a dinamicii toracelui cu diminuarea functiei respiratorii. Desi sunt lucruri cunoscute si relativ usor de remediat, ele sunt bagatelizate, iar cu varsta apar si consecintele agravante.


O serie de obiceiuri vicioase din perioada copilariei, cum ar fi respiratia orala, duc la dezvoltarea deficitara a cailor respiratorii superioare si la aparitia infectiilor repetate cu afectare tardiva a functiei respiratorii. Acestea sunt cateva exemple de factori predispozanti din perioada copilariei care pot fi relativ usor remediati prin aplicarea medicinei preventive.


Evitarea noxelor (pulberi) si combaterea fumatului, atat activ, cat si pasiv, sunt factori determinati in afectarea functiei, cat si in cauzalitatea afectiunilor pulmonare, cel mai grav fiind cancerul pulmonar. Aceste persoane considerate cu factori de risc, trebuie dispensarizate, controalele medicale periodice fiind incluse in categoria preventiei medicale. Utilizarea scriningului radiologic pulmonar este obligatoriu, fiind inclus si in programele de sanatate ale ministerului de resort.


In concluzie, functia respiratorie este factorul de risc prioritar in chirurgia toracica care, in esenta, este o chirurgie de rezectie pulmonara – amputarea pulmonara duce la diminuarea respiratiei. In aceasta dilema, rezectia leziunii trebuie sa asigure functionalitatea pulmonara.


Prof.dr. Nicolae Galie - Institutul Marius Nasta Bucuresti

Sursa: Doctor.ro

Vizualizari: 172
Copyright Doctor.ro 2017 - Toate drepturile rezervate Doctor.ro